Ministerul Finanţelor a împrumutat de la băncile de pe piaţa locală peste 600 mil. euro în 2018

Autor: Claudia Medrega 09.01.2019

Împrumuturile atrase de Ministerul Finanţelor în euro de la băncile de pe piaţa românească au depăşit 600 mil. euro pe parcursul anului 2018. Ministerul Finanţelor a împrumutat în luna decembrie 251,5 mil. euro de la băncile de pe piaţa locală, peste nivelul planificat, cu scadenţa în 2023, dobânda fiind de 0,95% pe an. 

Valoarea programată a emisiunii a fost de 200 mil. euro, conform prospectului, iar volumul total al cererii a urcat până la 374,5 milioane de euro. În iulie, Trezoreria Statului a mai atras de pe piaţa internă 109 mil. euro, iar în februarie a împrumutat 251,6 milioane de euro, titlurile în euro lansate în 2018 pe piaţa internă adăugându-se la eurobondurile plasate pe pieţele internaţionale.