De ce datele economice nu reflectă în întregime realitatea dură a vieţii de zi cu zi. Studiu de caz: Franţa

Economia oficială nu reprezintă întotdeauna complet rea­litatea cotidiană: diferenţa dintre cele două se numeşte eco­nomie subterană din care încearcă să iasă în Franţa mi­lioa­ne de cetăţeni, scrie Florence Weber, sociolog la Ecole nor­male superieure (ENS), într-o opinie publicată pe The Con­versation.

Economia oficială nu reprezintă întotdeauna complet rea­litatea cotidiană: diferenţa dintre cele două se numeşte eco­nomie subterană din care încearcă să iasă în Franţa mi­lioa­ne de cetăţeni, scrie Florence Weber, sociolog la Ecole nor­male superieure (ENS), într-o opinie publicată pe The Con­versation.

Numeroşi francezi nu mai susţin politicile economice care îi lasă neprotejaţi. Veste galbene sau nu, milioane de francezi şi de familii franceze trăiesc într-o realitate paralelă faţă de cea prezentată de guvern.

Graţie analizelor Insee, prea rar aduse în dezbatere pu­blică, se ştie că de redresarea economiei au beneficiat nu­mai anu­mite companii, că tinerii sunt din ce în ce mai des şi pe perioade din ce în ce mai lungi dependenţi de ajutorul părinţilor. Fiecare simte diferenţa dintre descrierea econo­miei oficiale şi realitatea economică trăită „pe teren“ de consumatori şi producători. Această diferenţă depinde de localizarea activităţilor, caracteristicile sociale ale agenţilor economici şi de sectoarele de activitate. Această diferenţă se numeşte economie subterană.

Uriaşă în ţările în curs de dezvoltare sau în economiile comuniste, economia subterană s-a dezvoltat foarte rapid şi în ţările bogate în ultimii ani, într-o cursă între ilegalităţi, pre­ca­ritate şi economie colaborativă. Însă, în timp ce ilegalităţile bo­gaţilor scapă nesancţionate, cele ale săracilor sunt mo­ni­to­ri­zate fără încetare, iar onestitatea acestora îi duce pe cei din urmă la dezastru.

Discuţiile politice privitoare la economia subterană sunt constant viciate de confundarea a trei tipuri de fenomene. Primul fenomen, manifestat la scară mondială, priveşte economia delictelor. Al doilea fenomen priveşte corupţia, în timp ce al treilea priveşte toate gospodăriile, bogate sau sărace, şi anume economia informală în sensul strict.

Al treilea fenomen este definit prin faptul că scapă controlului birocratic fără a implica totuşi înşelăciune sau violenţă în ochii niciunuia dintre participanţi.

Frontierele dintre cele trei sfere economice, piaţa, economia publică şi economia informală, domestică, variază în timp şi spaţiu în funcţie de legislaţie, tehnologii disponibile, diviziunea muncii şi distribuţia resurselor în timp şi competenţe. Acestea variază de asemenea şi la nivelul biografiilor individuale.

Tentativele de recunoaştere a economiei informale sunt timide.

O primă încercare de recunoaştere politică a acestor activităţi economice informale a avut loc în anii í70 în Franţa. O a doua a apărut în urmă cu aproximativ zece ani, implicând critici aduse convenţiilor care susţin PIB-ul ca singur indicator al bogăţiei naţionale şi avuţiei mondiale adăugând un indicator al educaţiei şi sănătăţii.