Şomajul din zona euro scade sub 8% pentru prima dată într-un deceniu

Autor: Catalina Apostoiu 10.01.2019

Rata şomajului din zona euro a scăzut sub 8% în noiembrie pentru prima dată într-un deceniu, relevă noi date publicate de Eurostat, scrie Financial Times. Rata a atins 7,9%, în scădere de la 8% în luna anterioară.

Economiştii chestionaţi de Reuters anticipaseră o rată de 8,1%. Cifrele „sugerează că economia zonei euro ar putea fi într-o stare mai bună decât au indicat seria recentă de date slabe“, spune James Nixon, economist la Oxford Economics.