Bursele externe urcă la maximul a patru săptămâni, optimism după terminarea discuţiilor dintre SUA şi China. La Bucureşti, indicele BET este însă pe minus

Autor: Mediafax 10.01.2019

Bursele mondiale au crescut la maximul a patru săptămâni, iar preţul petrolului a crescut miercuri, pieţele arătându-se optimiste după încheierea negocierilor comerciale dintre Statele Unite şi China şi a temperării temerilor că un conflict comercial ar putea încetini economia globală. 

La Bucureşti indicele principal BET era miercuri seară pe minus 0,4%. Delegaţiile din China şi din S.U.A. au încheiat miercuri discuţiile, care au durat mai mult decât s-a preconizat, la Beijing, pe fondul unor semne de progres în probleme cum ar fi achiziţiile de bunuri agricole şi de energie din SUA, precum şi acces sporit la pieţele din China.