Pesta porcină nu dă înapoi: Un nou focar de pestă a fost confirmat în România

Autori: Laura Petrescu , Mediafax 10.01.2019

Un focar nou de pestă porcină africană a fost confirmat, joi, într-o gospodărie din localitatea Focşănei, din judeţul Buzău, unde un porc a murit şi alţi trei au fost eutanasiaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Prefecturii Buzău, Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) Bucureşti a confirmat prezenţa virusului PPA la toţi cei 4 porci din gospodăria din localitatea Focşănei.

“Pe lângă cele două dezinfecţii efectuate ieri (miercuri n.r.) DSVSA Buzău ia astăzi (joi – n.r.) noi măsuri: informarea locuitorilor din zonă, amplasarea de afişe în zona gospodăriei, recensământul suinelor din localitate”, arată sursa citată.

Miercuri, un porc domestic dintr-o gospodărie din satul Focşănei, comuna Vadu Paşii, a murit, iar medicii sanitar-veterinari au constatat că în aceeaşi gospodărie mai existau trei suine care sufereau de stări febrile, una fiind în stare de agonie.

Animalul găsit în agonie a fost eutanasiat şi transportat, împreună cu cadavrul raportat iniţial la sediul DSVSA Buzău, iar în gospodărie s-a realizat o decontaminare temeinică a gospodăriei.

Ulterior, şi ceilalţi doi porci au fost eutanasiaţi, anunţă Prefectura Buzău.