Germanii de la E.ON, luaţi în vizor de inspectorii Concurenţei pentru posibil abuz de poziţie dominantă

Autor: Roxana Petrescu 11.01.2019

♦ E.ON, grup de utilităţi german, are pe plan local un business de peste 1 mld. euro şi deţine monopolul infrastructurii de distribuţie a energiei şi a gazelor în zona Moldovei. Neregulile ar exista în zona distribuţiei de gaze.

„Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă al Delgaz Grid SA, companie membră a grupului E.ON România, manifestat prin aplicarea unui tratament diferenţiat în relaţia cu operatorii autorizaţi să efectueze verificări şi revizii tehnice ale instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale“, a anunţat ieri Consiliul Concurenţei.