Daniela Andrioaie, o tânără din Moineşti, care a făcut calcule pentru avioanele Airbus: „Vreau să acumulez experienţă şi know how prin diverse colţuri ale lumii“

Autor: Florentina Niţu 11.01.2019
„Erasmus a fost o experienţă ce mi-a schimbat complet viitorul. Graţie acestei experienţe mi-am dat seama că ingredientul secret al reuşitei este sacrificiul.“


Daniela Andrioaie, o tânăra din Moineşti, judeţul Bacău, a făcut calcule pentru avioanele Airbus, optimizând traiectoriile, consumul şi nivelul de poluare, şi spune că pentru moment vrea să-şi dezvolte cunoştinţele în afara graniţelor ţării, deoarce sectorul aerospaţial din România nu a atins încă o anumită maturitate.

„Sectorul aerospaţial din România nu a atins încă o anumită maturitate, dar are un potenţial uriaş în această direcţie. Pentru moment vreau să acumulez experienţă şi  know how prin diverse colţuri ale lumii“, spune Daniela Andrioaie, tânăra care a câştigat pemiul I la categoria „Erasmus“ în cadrul galei Ligii Studenţilor Români din Străinătate.