Industria alimentară la raport: peste 35 de fabrici închise. Peste 5.000 de oameni disponibilizaţi. Doar două investiţii mari de la zero

Autor: Cristina Roşca 15.01.2019

♦ Criza forţei de muncă, lipsa de competitivitate şi schimbarea contextului de piaţă sunt doar câteva dintre motivele invocate de investitorii străini, atunci când au decis să tragă obloanele fabricilor ♦ „De multe ori producţia se mută peste hotare, nu în alte fabrici din România“.

Ziarul Financiar a identificat 35 de astfel de închideri în perioada 2005-2019, dintre care cea mai recentă datează de la finalul săptămânii trecute când elveţienii de la Nestlé au anunţat că trag obloanele singurei fabrici pe care o mai deţineau local, la Timişoara. În 2008 ei au mutat şi producţia de îngheţată la sud de Dunăre, în Bulgaria.