Producţia industrială a crescut cu 5% în serie ajustată în noiembrie: „Vom avea comenzi şi nu vom avea cu cine să le executăm din cauza lipsei de specialişti“

Autor: Răzvan Botea 15.01.2019

Tinerii care se califică într-o meserie emigrează pentru salarii mai mari, iar cei care rămân în ţară preferă să se angajeze la stat, tot pentru oferte salariale mai atractive.



Producţia industrială a României a crescut în luna noiembrie 2018 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu 2,6% serie brută şi cu 5,2%, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi sezonalitate, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). Cu toate acesta, chiar dacă volumul de comenzi va creşte în perioada următoare, este o lipsă acută de muncitori calificaţi în industrie, iar acest lucru va afecta economia, a spus pentru ZF Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM).

„Perspectiva din punctul de vedere al comenzilor este bună. Problema majoră şi cu toate demersurile făcute este problema cu forţa de muncă care este foarte îmbătrânită şi de care vom duce o lipsă din ce în ce mai mare pentru că industria lucrează cu muncitori calificaţi, spre deosebire de construcţii, de exemplu, unde pot fi angajaţi şi lucrători calificaţi.“