Ramona Jurubiţă, KPMG: Măsoară de zece ori şi taie o dată

Există atât de multe probleme reale de rezolvat în societatea românească, încât devine de neînţeles de ce ne pierdem vremea cu soluţii false la probleme închipuite. În ultima perioadă, observăm revenirea la o retorică extrem de periculoasă pentru noi, toţi cetăţenii acestei ţări, şi anume cea care militează propagandistic pentru o antiteză între români şi străini, companii româneşti şi companii cu capital străin, investiţii româneşti şi investiţii străine.

E un discurs care ne cartografiază insular, schismatic, dar care se instituie microbian în sfera publică. La limită, e un discurs care ne închide. De pildă, în justificarea deja celebrei OUG 114 s-a apelat la argumentul necesităţii de a pedepsi companiile multinaţionale care înregistrează un profit inadecvat în Romania. Oare de ce simţim nevoia să îi pedepsim pe toţi contribuabilii pentru presupusa faptă, comisă numai de către unii dintre ei, ignorând că există remedii legislative pentru asemenea abateri? Şi cum îi pedepsim? Divide et impera! În loc să analizezi cu responsabilitate impactul măsurilor asupra tuturor sectoarelor din economie, mai bine lansezi o avalanşă fiscală şi apoi alimentezi un conflict închipuit pentru a justifica decizia luată şi efectele acesteia pe plan economic şi social.

„Ia să luăm în această privinţă istoria în mână; ia să aruncăm noi o ochire retrospectivă asupra mersului civilizaţiei şi v-aş ruga să îmi arătaţi în care parte din istorie aţi văzut dvs. că un popor a ajuns a fi tare, a ajuns a fi cult, redus numai la propriile sale forţe. Popor nou suntem în perioada de asimilare.  Şi până nu se va termina acest proces de asimilare a ştiinţei, a experienţei altora, de la noi şi prin noi nu va ieşi nimic serios, cum nu iese nimic din şcolar care să nu fie o reproducere încă nelustruită a asimilaţiei din perioada tinereţii”, spunea Petre Carp în 1895, în discursul din Senat intitulat „Antistrăinism“, în apărarea legii minelor. Mărturia lui e mai vie ca oricând; acea creaţie „serioasă“ pe care o aşteptăm în societatea noastră nu poate rezulta decât din fluxul de idei şi de experienţe, de capital şi de inovaţie pe care mediul de afaceri românesc îl întreţine cu dimensiunea largă, europeană, dar şi cea internaţională. O creaţie care este aşteptată, în egală măsură, în spiritul legilor care deschid reforma sistemului fiscal. Aşadar, nu trebuie să fim atât de aroganţi în a blama capitalul străin şi aplica prezumţia de vinovăţie generală ca panaceu pentru eşecul administraţiei de a-i identifica şi pedepsi individual pe cei care încalcă legea. 

Ca să fie clar, nu contest nevoia de reformă a sistemului fiscal şi măsurile necesare şi rezonabile prin care statul poate şi trebuie să răspundă unor provocări reale cu care se confruntă. Toată lumea ia în calcul acest lucru, nu doar statul român. Dar mai este un aspect demn de luat în calcul. Economia românească s-a dezvoltat alături de şi în strânsă conexiune cu economia europeană şi cea mondială.  Modelele de desfăşurare a unei afaceri au evoluat; în schimb, legislaţia nu a ţinut pasul cu aceste evoluţii normale într-o societate democratică şi ancorată în valorile capitalismului. Spre exemplu, la nivel european se discută despre taxarea economiei digitale şi despre faptul că există necesitatea de a acţiona pentru a asigura condiţii de concurenţă echitabilă între întreprinderile tradiţionale şi cele digitale, în interiorul Uniunii Europene. Dar cum se întâmpla acest lucru? Prin discuţii, consultări, analize de impact, nu prin măsuri luate peste noapte, unilateral. În România, trebuie să recunoaştem că această OUG nu ne-a adus şi nu ne va aduce capitalul de încredere de care avem atâta nevoie. Cum să opreşti un profesionist în orice domeniu, care s-a format în ţara noastră, prin împletirea cunoştinţelor dobândite în interacţiunile cu companii multinaţionale şi cu antreprenori locali, să plece? Prin respect şi încredere.   

Respectul pentru oameni precedă respectul pentru şi dintre instituţii. Ca să arbitrezi interacţiunile dintre ele, trebuie să ai cel puţin garanţia că există valori ultime la care se poate recurge natural, în orice dialog, negociere sau pact. De aceea, aşteptăm ca în contractul nostru social cu statul să câştigam şi să păstrăm respectul statului faţă de noi şi, mult mai important, respectul statului faţă de mediul de afaceri românesc şi european. Tocmai de aceea avem nevoie de dialog pentru a ajunge sa găsim soluţii împreună, chiar dacă unele vor fi mai puţin plăcute sau confortabile. Codul fiscal menţionează la art. 3 că impozitele şi taxele din România trebuie să asigure prin nivelul impunerii condiţii egale investitorilor, capitalului român şi străin. Şi de aici trebuie să începem dialogul.  „Măsoară de zece ori şi taie o dată” este un proverb românesc, dar în administraţia noastră, obişnuită cu improvizaţia şi intempestivul, nimeni nu pare a mai înţelege valoarea şi rostul acestei zicale.

Ramona Jurubiţă este country managing partner al firmei de audit şi consultanţă  KPMG în România