Antreprenori locali. Adrian Gârmacea, Electric Plus: Populaţia ţării este tot mai mică şi asta se vede şi în piaţa imobiliară

Autor: Alina-Elena Vasiliu 15.01.2019

Adrian Gârmacea, proprietarul producătorului de tâm­plărie PVC, rulouri şi uşi de garaj Electric Plus din Bacău, spune că se aşteaptă la o scădere a pieţei construc­ţiilor în 2019, pe fondul scăderii cererii de locuinţe.

„Credem că în 2019 sectorul construcţiilor va fi în scădere accentuată, deoarece a scăzut numărul autori­zaţiilor de construire, iar unii dezvoltatori spun că nu au reuşit să vândă apartamente de câteva luni. Cred că populaţia ţării este din ce în ce mai mică şi asta se vede şi în piaţa imobiliară“, spune Adrian Gârmacea.

În acest context, el spune că se pregăteşte pentru o nouă criză, astfel că a redus personalul şi a optimizat cheltuielile.

„Dacă la începutul anului 2018 compania avea peste 600 de angajaţi, acum avem aproximativ 500, pentru că ne optimizăm costurile şi ne pregătim de o nouă criză. În principal, nu am disponibilizat noi oameni, ci pur şi simplu nu am angajat alţii noi pentru posturile de pe care oamenii au ieşit la pensie sau au ales să plece în străinătate.“

Vânzările Electric Plus au fost cu 11% mai mari faţă de 2017 şi s-au situat astfel la 130 de milioane de lei (circa 28 de milioane de euro).