Taxa bancară din România, principalul subiect de discuţii de la Viena: Problema nu este taxa bancară în sine, care poate fi înţeleasă, pentru că a mai fost şi în alte ţări, ci faptul că s-au închis toate canalele de comunicare cu autorităţile

Autor: Cristian Hostiuc 15.01.2019

Acum un an, la începutul lui 2018, toţi investitorii şi bancherii care au venit la conferinţa Euromoney de la Viena, cel mai important eveniment pentru investitori din Europa Centrală şi de Est, discutau despre creşterea economică din România, de 7%, obţinută fără dezechilibre macroeconomice mari, despre noi oportunităţi de investiţii sau despre faptul că România are cel mai mare potenţial de creştere din zonă.

Acum, la începutul lui 2019, toată lumea de la Viena nu discută altceva decât despre taxa bancară din România, adică taxa „pe lăcomia” băncilor, cum a fost justificată de liderii PSD şi de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Grupurile austriece Erste, Raiffeisen şi UniCredit/Bank Austria  sunt cei mai mari investitori în sistemul bancar românesc, deţinând peste o treime din active şi au cea mai mare expunere pe economia românească şi pe titlurile de stat.

Board-ul Erste are marţi o discuţie referitoare la taxa din România şi impactul ei asupra BCR, banca pe care o deţin la Bucureşti, şi asupra rezultatului financiar al Erste, având în vederea ponderea pe care o are BCR.

De asemenea, celelalte bănci se pregătesc să iasă public pentru a discuta asupra acestei taxe.

În decembrie, când peste noapte a apărut „taxa pe lăcomia bancară” toţi bancherii au fost luaţi prin surprindere, fiind stupefiaţi de faptul că nimeni nu a vorbit cu ei, care sunt printre cei mai mari investitori în România, şi mai mult decât atât, nimeni nu a calculat impactul şi consecinţele asupra economiei româneşti, asupra businessurilor, şi asupra persoanelor fizice, pe care le va avea această taxă bancară.

Taxa bancară are mai multe neclarităţi: cum se plăteşte această taxă şi cum se calculează, trimestrial sau anual? Ce înseamnă active financiare, cum sună prevederea din OUG 114? Dacă este o taxă excepţională sau va fi o taxă permanentă? Ce va face BNR şi România dacă tot sistemul bancar va intra pe pierdere? Ce să le spună propriilor acţionari, mai are sens sau nu să rămână în România, dacă vor intra pe pierdere şi dacă BNR le va cere să vină cu bani suplimentari?

„Discuţia nu este taxa bancară în sine, care poate fi înţeleasă pentru că a fost şi în alte ţări (Ungaria, Austria, Slovacia), ci faptul că s-au închis toate canalele de comunicare cu autorităţile. Deci trebuie să ştim care sunt planurile pentru viitor, dincolo de impactul imediat”, menţionează o sursă de la Viena.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a spus că nu a vrut să discute înainte cu băncile această taxă bancară pentru că sunt presiuni enorme pentru a nu fi introdusă.

BNR a criticat această modalitate în care taxa a fost anunţată peste noapte, fără discuţii cu băncile. Mai mult decât atât, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a calificat această taxă bancară ca fiind o trăsnaie şi a spus că îi va cere explicaţii ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, în Comitetul de Macroprudenţialitate, organism care trebuie să vegheze la stabilitatea economică şi financiară a României.

Conform primelor calcule, această taxă bancară, în funcţie de cât este, ar putea să trimită pe pierdere întregul sistem bancar, ceea ce ar fi un pericol pentru stabilitatea economcă şi financiară a României.

BNR a calculat că în urma aplicării acestei taxe, numai patru bănci vor rămâne profitabile, iar cele mai multe ar trebui să vină cu capital suplimentar pentru a reintra în condiţiile de prudenţialitate stabilite de BNR.

În acest moment, singura certitudine, fără să fie un document oficial, este că această taxă este trimestrială, adică la nivelul ROBOR-ului din T4 2018 este de 0,3% din activele bancare, dar plătită de patru ori pe an, ceea ce în final rezultă un nivel de 1,2% pe activele bancare.

La acest nivel de 1,2% cele mai multe bănci nu rezistă fără să ia măsuri în consecinţă: scăderea dobânzilor plătite la depozite, reducerea activelor deţinute, reducerea activităţii de creditare şi de atragere de depozite, reducerea numărului de sucursale şi de angajaţi, şi de ce nu, punerea în discuţie dacă mai rămân sau nu în România.

Băncile austriece, nu pun problema în termenii ieşirii din România, pentru că decizia lor de a fi într-o ţară sau alta, ţine de o strategie pe termen lung, iar România este şi va rămâne o piaţă şi o economie importantă în regiunea Europei Centrale şi de Est.

Dar toţi sunt furioşi pentru că băncile au ajuns să fie tratate de Guvern în acest mod (denumirea de „taxă pe lăcomie” este de neacceptat), în condiţiile în care nicio bancă nu a luat ceva pe gratis, ci dimpotrivă, au plătit miliarde de euro sau au investit miliarde de euro.

Mai mult decât atât, în criză, România a fost susţinută financiar de tot sistemul bancar (iniţiativa de la Viena), atunci când pieţele externe se aşteptau ca România să se prăbuşească.

Guvernul PSD vrea să strângă 4 miliarde de lei de la bănci prin această taxă bancară. Totalitatea activelor bancare din România se ridică la 100 de miliarde de euro.

Această taxă bancară a lovit puternic în acţiunile băncilor – Erste, Raiffeisen, Banca Transilvania sau BRD, provocând pierderi mari investitorilor.

În ultimii ani, România a revenit pe agenda marilor investitori din Europa Centrală şi de Est, mai ales prin creşterea economică care a depăşit cu mult media regiunii fără să producă mari dezechilivre macro.

Acum, toţi au pus România pe „hold” aşteptând să vadă ce se întâmplă cu taxa bancară, dacă nu mai apar noi taxe, care este situaţia deficitului bugetar şi de câţi bani va avea nevoie Guvernul pentru bugetul curent şi pentru refinanţarea datoriei, atât interne, cât şi externe.