Sears, unul dintre cei mai bătrâni retaileri americani, evită radierea

Autor: Alex Ciutacu 16.01.2019

Preşedintele Sears, Eddie Lampert, a câştigat licitaţia de faliment desfăşurată astăzi şi reuşeşte astfel să salveze retailerul cu o istorie de 126 ani de la lichidare, potrivit Wall Street Journal.

Administratorul special al Sears a acceptat oferta lui Lampert, în valoare de circa 5 miliarde dolari, după două zile de negocieri.

Fondul de investiţii de tip hedge, condus de Lampert – ESL Investments – a anunţat că această victorie se traduce în 400 de magazine care rămân deschise şi 50.000 de angajaţi care evită şomajul.

Când Sears a depus cererea de intrare în faliment la mijlocul lunii octombrie, avea 687 de magazine şi circa 68.000 de angajaţi.

Sears se chinuie să rămână pe piaţă de mai mulţi ani. Vânzările companiei au scăzut de la 53 milairde dolari în 2006 la mai puţin de 17 miliarde dolari în 2017.

Lampert a dat vina pe atitudinea companiei care a ignorat relatările mediatice, schimbările din trendurile de consum şi ritmul în care s-a dezvoltat trendul de comerţ online.