Conducerea CEO propune salarii majorate cu 700 de lei. Greva la o carieră continuă

Autor: Mediafax 17.01.2019

După o noapte de negocieri cu sindicatele, administraţia Companiei Energetice Oltenia a anunţat ieri că s-ar fi ajuns la o înţelegere, prin majorarea salariilor cu cel mult 700 de lei şi acordarea voucherelor de vacanţă. 

Minerii de la Cariera Lupoaia sunt nemulţumiţi şi refuză în continuare să intre la lucru. Sorin Boza, managerul Complexului Energetic Oltenia, a declarat pentru Mediafax că s-au făcut anumite propuneri de administraţie, în noaptea de marţi spre miercuri, către angajaţii CEO, astfel încât activitatea oprită vineri să fie reluată cât mai repede.