Situaţie la limită: România importă de dimineaţă echivalentul a două reactoare nucleare după ce un grup de la Rovinari a fost oprit din lipsa cărbunelui

Autor: Roxana Petrescu 17.01.2019

Gazul este sursa de energie care ţine aprinse becurile în această dimineaţă, alături de cărbuni, ape şi centrala de la Cernavodă, importurile ajungând însă la peste 1.400 MW, capacitate echivalentă cu cea a centralei de la Cernavodă. 

Aseara, un grup al centralei de la Rovinari, parte a Complexului Energetic Oltenia, a fost scos din funcţiune după ce unitatea a rămas fără stocuri de cărbuni. Urmează altele, dacă situaţia minerilor nu se va rezolva, personalul din exploatare fiind în grevă de săptămâna trecută. Abia acum însă, ministrul energiei, Anton Anton, s-a deplasat la faţa locului.

"Ministrul energiei Anton Anton, împreună cu secretarul de stat Doru Vişan, vor avea în cursul zilei de azi o nouă întâlnire cu liderii sindicali din cadrul CE Oltenia ca urmare a reluării grevei în carierele Complexului. Discuţiile vor avea loc începând cu ora 12:00 la sediul prefecturii din Târgu Jiu", a anunţat Ministerul Energiei, care a mai precizat că după întâlnire vor fi făcute declaraţii de presă.

În acest moment, orice avarie din sistemul energetic naţional poate avea consecinţe grave în contextul în care importurile sunt aproape de nivelul maxim. O întrerupere temporară la Cernavodă sau o scădere bruscă a temperaturilor, care să afecteze presiunea în sistemul de gaze, ar duce la situaţii limită.