Poşta Panduri, care face parte dintr-un grup cu afaceri de 1,3 mil. euro, vrea să accelereze instalarea de automate de livrare şi merge în scări de bloc şi parcările centrelor comerciale

Autor: Ioana Nita 18.01.2019

Grupul deţine platforma plăţionline.ro.

Compania locală C Solution SRL, care deţine Poşta Panduri şi platforma plăţionline.ro, va lansa săptămâna viitoare servicii de tip click & collect pentru piaţa de comerţ electronic, acestea oferindu-le clienţilor posibili­ta­tea de a-şi ridica cumpărăturile reali­zate online de la pachetomatele insta­late în scările de bloc, parcările cen­tre­lor comerciale sau staţiile digitale ale Poştei Panduri. Astfel, clienţii ma­ga­zi­nelor online nu mai depind de pro­gra­mul curierilor, putând ridica oricând cum­părăturile făcute din locaţiile con­venabile lor.