Cine plăteşte? Criza actuală din energie este rezultatul ratării în ultimii 10 ani a unor investiţii de 7 mld. euro

Autor: Roxana Petrescu 18.01.2019

Proiectele reactoarelor 3 şi 4 sunt amânate la nesfârşit, iar centralele pe gaze sau cărbuni, centralele în cogenerare, toate au rămas pe hârtie.



„Suntem nebuni dacă pierdem această investiţie“, spunea în 2014 un consultant pentru japonezii de la Marubeni într-un proiect cu Electrocentrale Bucureşti. România nu doar că a pierdut această investiţie, ci proiecte de circa 7 mld. euro au rămas amintiri. Rezultatul? De două săptămâni România trăieşte un haos energetic.

De la începutul anului 2019, România este forţată să importe zilnic electricitate pentru a-şi asigura consumul, termocentralele au rămas în plină iarnă fără stocuri de cărbuni şi

s-au stabilit recorduri istorice în ceea ce pri­veşte pre­ţul curentului. Explicaţia? Lipsa investi­ţii­lor în producţia de energie începe să îşi arate colţii. Fie că este voba de retehno­logizări sau de proiecte noi, acestea pot fi nu­mărate pe de­gete, în contextul în care preo­cu­parea fiecărui guvern a fost numirea conexiu­nilor politice în fotolii călduţe sau golirea con­turilor compa­niilor de stat din energie pentru a alimenta pensii sau salarii. România nu a dus lipsă de oportunităţi, dar le-a ratat pe toate.

La începutul anului 2007, aproape că nu exista un mare grup energetic european care să nu fie interesat de proiecte de producţie a energiei în România. Zece ani mai târziu, toţi investitorii au plecat, niciunul dintre me­moran­dumurile semnate cu statul nefiind implementat.

Discursul mereu a fost că România are oportunităţi şi că investitorii care au fugit vor fi înlocuiţi de alţii. Nu a mai venit nimeni însă, toate guvernele din România „dormind“ la căldura unui sistem de producţie făcut înainte de 1989, cu suficiente capacităţi pentru alimentarea consumului local. Pe hârtie.

Ce s-a făcut însă în ultimii 30 de ani pentru producţia de energie locală? Cele două reactoare de la Cernavodă au fost puse în funcţiune în 1996 şi 2007. Lucrările erau oricum făcute în cea mai mare parte înainte de 1989. OMV Petrom a făcut o cen­trală nouă pe gaze la Brazi, iar din 2009 până în 2015 s-au montat eoliene de peste 4,5 miliarde de euro. Şi acestea au fost realizate de in­vestitori străini doar după ce statul le-a pus la dispoziţie cea mai generoasă schemă de sprijin din UE. Ceea ce a uitat să facă statul a fost să pună condiţii.

Ieri, după o săptămână de negocieri, Ministerul Energiei a reuşit să calmeze spiritele la CE Oltenia, promiţându-le minerilor de acolo creşteri salariale, doar pentru a-i face să se întoarcă la lucru. Pentru prima dată, în plină iarnă, o mare termocentrală din România a rămas fără cărbuni, Rovinari închizând în noapte un grup pentru că nu mai avea ce arde. Acum, Ministerul Energiei încearcă să elimine taxa de 2% pe afacerile producătorilor de cărbuni, introdusă tot peste noapte. Măsurile din ultima vreme arată însă un singur lucru.

„Energia este un domeniu condus din criză în criză“, după cum spunea recent un specialist pentru ZF.