Dobânzile la lei cresc din nou: Indicii ROBOR la 3, 6 şi 12 luni au crescut vineri

Autor: Mediafax 21.01.2019

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut vineri la 2,93%, de la 2,90% joi, arată datele afişate de Banca Naţională a României (BNR). Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut vineri la 3,22%, de la 3,20%, în timp ce indicele ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni, a rămas la 3,34%. Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a crescut la 3,45%, de la 3,44%. ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de 10 bănci selectate de BNR.