Bilanţul tragic al exploziei din Mexic a urcat la 85 de morţi şi 72 de răniţi

Autor: Teodora Marinescu 21.01.2019

Cel puţin 85 de persoane au murit şi alte 72 au fost rănite, în urma unei explozii produse în timp ce încercau să fure combustibil dintr-o conductă spartă în regiunea Hidalgo din centrul Mexicului, relatează site-ul agenţiei Dpa.

"După trei zile bilanţul este de 85 de morţi, număr care a crescut în mod repetabil din caua persoanelor rănite care au decedat în spital", a declarat guvernatorul regiunii Hidalgo, Omar Fayad.

Explozia s-a produs la câteva ore după ce câteva persoane au dat o gaură în conductă pentru a fura combustibil. Zeci de persoane s-au strâns pentru a colecta în containere combustibilul care ţâşnea din conducta spartă. Incidentul a avut loc în oraşul Tlahuelilpan.