Fashion Days: Am înregistrat 1,3 milioane de comenzi în 2018, 60% fiind de pe mobil

Autor: Ioana Nita 22.01.2019

Fashion Days, cel mai mare retailer online de modă de pe piaţa locală, a înregistrat anul trecut 1,3 milioane de comenzi, 60% din acestea fiind plasate de pe mobil, în creştere cu 20% faţă de 2017.

„Ne-am dat seama încă de acum câţiva ani că aplicaţia mobilă este direcţia pe care trebuie să ne consolidăm eforturile. Mai mult de 60% dintre români deţin şi accesează internetul de pe un smartphone, astfel că e absolut normal să îşi dorească să ajungă cât mai rapid şi mai simplu la produsele Fashion Days”, a declarat Robert Berza, directorul general al Fashion Days.

El a adăugat că dezvoltarea unei aplicaţii uşor de folosit, cu funcţionalităţi îmbunătăţite constant, care contribuie la calitatea experienţei de shopping, a contribuit la creşterea numărului de comenzi de pe mobil, acesta depăşindu-l pentru prima dată cu mult pe cel generat de desktop.  Ca atare, numărul de comenzi per client realizate din aplicaţie s-a situat în medie la aproape 5, faţă de doar 2,6 în cazul celor plasate de pe desktop. În ceea ce priveşte valoarea medie a coşului de cumpărături pe Fashion Days, aceasta s-a menţinut anul trecut la 315 lei, cele mai comandate produse fiind încălţămintea şi accesoriile sport, atât în cazul femeilor cât şi al bărbaţilor.