Impactul OUG 114 se va resimţi şi în piaţa de IT pentru că băncile îşi vor reduce investiţiile

Autor: Alex Ciutacu 22.01.2019

Taxa pe activele bancare, introdusă pe neaşteptate la finele anului trecut de gu­vernul Dăncilă, a determinat băn­cile să blocheze proiectele de investiţii în IT pentru a-şi evalua bugetul pe 2019 în noile condiţii de piaţă, a declarat Alina Georgescu, country manager al compa­niei de consultanţă IDC Ro­mânia, în cadrul emisiunii de business ZF Live.

„Zona care contribuie cel mai mult la consumul intern este cea guver­na­men­tală şi bancară. Băncile au anunţat re­ducerea investiţiilor, iar acest lucru va avea un impact major. Din câteva dis­cuţii, sunt furnizori care au co­mu­nicat că proiectele lor s-au blocat până se face analiză internă pentru 2019. Ră­mâ­ne de văzut dacă sunt blocate cu totul sau doar amânate“, spune Georgescu.

Sectorul financiar-bancar a devenit una dintre principalele zone de activitate ale pieţei locale de servicii IT în urma unui trend început în urmă cu zece ani, când băncile efectuau inves­ti­ţii masive în infrastructură, şi care se con­tinuă cu digitalizarea. Doar anul tre­cut, veniturile pieţei locale de ser­vicii IT din sectorul financiar-bancar au crescut cu 20%.

Cu totul, piaţa de servicii de IT din România a avut în 2018 o valoare de apro­ximativ 2,4 mld. dolari, din care 1,8 mld. dolari au fost generate de servi­ciile de outsourcing, iar aproxi­mativ 600 mil. dolari de serviciile de IT livrate clienţilor locali.