Cel puţin zece hoteluri noi vor fi deschise în 2019. Opt vor fi de brand internaţional

Autor: Mădălina Panaete 23.01.2019

Mai mult de zece hoteluri cu un total de peste 1.000 de camere vor fi deschise în acest an, majoritatea fiind în Bucureşti, arată o analiză ZF pe baza datelor din piaţă.

Cel mai activ dezvoltator hotelier este grupul Apex Alliance, controlat de mai mulţi antreprenori lituanieni, care are în plan să deschidă trei hoteluri în acest an, toate fiind programate în a doua parte a anului.

Grupul mai deţine pe plan local şi hotelul Hilton Garden Inn din Centrul Vechi şi va mai deschide un hotel sub acest brand lângă aeroportul Otopeni.

Hotelul va avea peste 200 de camere. De asemenea, Apex Alliance va mai deschide un hotel Moxy by Marriott şi Courtyard by Marriott, acesta din urmă fiind şi cel mai mare hotel deschis în acest an, cu peste 250 de camere.

Însă primul hotel care va fi deschis în acest an este Lido din centrul Bucureştiului. Hotelul, a cărui deschidere a fost anunţată pentru finalul acestei luni, a fost luat în concesiune pe 15 ani de către antreprenorul Mohammad Murad de la familia Angelescu (urmaşii doctorului Constantin Angelescu). Hotelul a trecut printr-un amplu proces de modernizare.