La Tribune: Munca la negru sparge mitul modelului social francez
O parte din cele 7 milioane de persoane ţinute departe de modelul social francez supravieţuiesc graţie muncii la negru. Or, lupta împotriva acestui fenomen nu elimină inegalităţile, ci le sporeşte, scrie Florence Weber, sociology în cadrul Ecole normale superieure (ENS), într-o opinie publicată de La Tribune.
Astăzi, în Franţa aproape 7 milioane de persoane nu beneficiază într-un fel sau altul de protecţiile statutare având legătură cu angajarea (drepturi la şomaj, pensie, pregătire continuă), în acest fel mitul universalităţii sistemului francez de protecţie socială fiind desfiinţat.
În sfârşit, politicile relativ generoase privind şomerii de scurtă durată, bolnavii pe termen lung, cei excluşi şi persoanele cu handicap se aplică într-un climat de suspiciune care explică parţial decizia unui număr în creştere de francezi de a nu recurge la prestaţiile sociale. Această decizie se explică şi prin inaccesibilitatea informaţiei.
Este imposibil de evaluat ce procent din aceste 7 milioane de persoane supravieţuiesc graţie muncii la negru. Cum s-a ajuns aici? Dispariţia protecţiilor pentru o parte a societăţii franceze este un proces lent ce a început la finalul anilor ’70.
Este un fenomen bine documentat, dar niciodată luat în seamă de sindicate şi puterile publice.
În anii ’70, în Franţa, ca şi în Marea Britanie, muncitorii se acomodau la salariile mici şi condiţiile precare de muncă muncind în plus, pe lângă locul oficial de muncă.
În 1985, munca clandestină, definită de o lege din 1940 şi sancţionată ca o simplă infracţiune, devine un delict. Brusc dispărea toleranţa faţă de activităţile care prezintă pentru persoanele care le practică un interes în acelaşi timp economic, social şi personal. Din acest moment, anumite practici informale au fost profesionalizate. În paralel, politicile de luptă împotriva muncii la negru s-au înăsprit.
În 1995 se creează tematica fraudei sociale.
Prin reuniunea infracţiunilor în cadrul mai multor coduri, lupta împotriva muncii ilegale a contribuit astfel la construirea unui „model francez“ de protecţie socială chiar în momentul în care acesta lăsa deoparte o parte în creştere a populaţiei.
Pentru întărirea modelului salarial, pus sub semnul întrebării de evoluţia economiei mondiale, au fost acumulate în van proceduri permanent ocolite de actori economici, sporind complexitatea aranjamentelor practice care permit ameliorarea condiţiilor material ale celor mai săraci.