ING a desfiinţat casieriile bancare. Ce s-a întâmplat cu cei 150 de angajaţi vizaţi de transformarea digitală, câţi au plecat şi câţi au rămas în bancă

Autor: Anelis Baciu 28.01.2019

Aproximativ 40% din angajaţii ING Bank din cele 33 de unităţi teri­to­riale proprii au rămas în ca­drul su­cursalei locale a băn­cii olan­deze după fi­na­liza­rea pro­cesului de digi­ta­li­zare şi în­chi­dere a ca­sie­riilor. În medie, în fie­care din cele 33 de agen­ţii pro­prii ING Bank lu­crau 7 an­ga­jaţi, po­tri­vit da­te­lor trans­mi­se de ban­că. Vizaţi de transformarea digitală au fost însă doar angajaţii din operaţiuni/casierii, adică circa 150 de persoane. Acest lucru înseamnă ca 60 de angajati şi-au păstrat locurile de muncă.

Pe de altă parte, aproape o trei­me din agajaţii ING din agenţiile terito­ria­le, circa 45 de oameni, potrivit calcu­le­lor ZF, şi-au găsit singuri alte joburi pe par­cursul programului de transfor­ma­re digitală, în timp ce pentru 30% banca va pune la dispoziţie un pro­gram de consiliere în carieră şi va acor­da un bu­get de training, aces­tea având sco­pul de a-i ajuta pe foştii an­ga­jaţi să se rein­te­gre­ze pe piaţa muncii.