Aktor - Euro Construct Trading 98 a câştigat contractul pentru lotul 3 al Autostrăzii de Centură

Autor: Mediafax 28.01.2019

Asocierea Aktor SA - Euro Construct Trading 98 SRL a fost desemnată, vineri, câştigătoarea contractului pentru proiectarea şi execuţia lotului 3 al Autostrăzii de Centură Bucureşti, după ce Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a finalizat reevaluarea ofertelor. 

Proiectarea şi construcţia acestui lot vor costa, potrivit ofertei, 853,42 milioane de lei, fără TVA, sumă asigurată din fonduri europene nerambursabile. Cei 17,965 kilometri de autostradă trebuie proiectaţi de asocierea câştigătoare în 12 luni şi construiţi în 30 de luni de la semnarea contractului. Constructorul trebuie să ofere inclusiv o garanţie de bună execuţie, pentru o perioadă de cinci ani.

Lotul 3 al noii autostrăzi de Centura a Capitalei (A0) urmează să pornească după intersecţia cu DN 6, pe direcţia nord-vest, trecând la sud-vest de localităţile Clinceni şi Domneşti. La km 93+150, traseul Autostrăzii de Centură traversează CF 900 Bucureşti - Craiova, iar în continuare traseul traversează râul Sabar, la vest de Dărvani şi canalul de aducţiune Argeş.

În continuare, traseul autostrăzii traversează pădurea Berceni, intersectează DJ 601 (km 98+350), traversează pârâul Ciorogârla (km 99+950) şi DJ 602 (km 100+150) şi se termină în proximitatea autostrăzii Bucureşti – Piteşti (A1).