Înmatriculările de vehicule comerciale noi au crescut în 2018 cu 11,5%, la aproape 26.000 de vehicule

Autor: Mediafax 29.01.2019

În anul 2018, în România, au fost înmatriculate 25.812 vehicule comerciale noi, reprezentând o creştere cu +11,5% faţă de 2017, informează ACEA - Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile şi ACAROM - Asociaţia Constructorilor de Automobile din România.

Înmatriculările de vehicule comerciale noi în Uniunea Europeană au scăzut în decembrie 2018 cu 4% faţă de decembrie 2017, ajungând la un volum total de 198.537 unităţi.

Pe întreg anul 2018, se constată o creştere de 3.2% faţă de 2017, volumul acestora fiind de 2.484,175 unităţi.

În 2018, topul ţărilor europene este condus de Franţa, cu 519.266 unităţi (+4,9%), Marea Britanie cu un volum de 417.196 unităţi (-1,9%) şi Germania cu un volum de 386.282 unităţi (+4,6%) vehicule comerciale noi înmatriculate.

Pe segmente: LCV-urile (vehiculele comerciale uşoare <3,5to) reprezintă un volum de 2.058.755 unităţi, o creştere de +3,1%; MHCV (vehiculele comerciale medii, între 3,5 şi 16 to) reprezintă un volum de 383.968 unităţi, o creştere de +3,5%,; HCV (vehicule comerciale grele >16 to) reprezintă un volum de 311.959 unităţi, o creştere de +3,4%, iar segmentul microbuzelor şi autobuzelor reprezintă un volum de 41.992 unităţi, o creştere de +1,3% faţă de 2017.