Arabii nu mai au încredere în Elon Musk: Fondul suveran al Arabiei Saudite îşi reduce drastic expunerea pe Tesla

Autor: Alex Ciutacu 29.01.2019

Fondul Public de Investiţii al Arabiei Saudite şi-a redus drastic expunerea pe acţiunile Tesla, potrivit unor surse FT.

Fondul Suveran, ajutat de JPMorgan Chase, şi-a redus mare parte din participaţia de 4,9% după închiderea şedinţei din 17 ianuarie.

În data de 18 ianuarie, Tesla a anunţat că va concedia câteva mii de oameni pentru a-şi pondera cheltuielile, în cadrul unui plan de reorganizare a producţiei – ceea ce a dus la o scădere cu 10% a acţiunilor în şedinţa din acea zi.

Ca parte a programului de hedging abordat de arabi, Fondul va deţine încă o participaţie, însă va fi mai puţin expus la fluctuaţiile bursiere.

Această strategie de hedging devine un instrument din ce în ce mai popular printre investitorii din Orientul Mijlociu şi cei din Asia.