Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR, vrea ca România să intre mai repede în zona euro

Autor: Adelina Mihai 30.01.2019

Florin Georgescu, prim-viceguvernator al Băncii Naţionale şi un apropiat al PSD, vrea ca România să adopte mai repede moneda euro­peană, pentru că acest lucru va aduce „bunăstare“ cetăţenilor şi o relansare economică sustenabilă.

„Considerăm că opţiunea României pentru intrarea mai rapidă în anticamera euro şi, apoi, adoptarea monedei euro reprezintă integrarea într-un lanţ virtuos, având următoarea structură: disciplină în aplicarea politicilor macroeconomice şi a reformelor structurale (îndeosebi recapitalizarea sectorului firmelor şi consolidarea fiscală) – creşterea încrederii între cetăţeni şi a acestora faţă de instituţiile statului – reconcilierea naţională – relansarea economică sustenabilă – convergenţa reală accelerată – bunăstarea durabilă pentru cetăţeni“, a spus Florin Georgescu în cadrul unui eveniment organizat luni la Academia de Studii Economice, unde a primit o diplomă de excelenţă şi distincţia „Cercetătorul ştiinţific al anului 2018“ din partea Asociaţiei Generale a Economiştilor din România (AGER).