Fondurile mutuale din România au avut ieşiri istorice de bani în 2018: 3,5 mld. lei

Autor: Liviu Popescu 01.02.2019

♦ Cea mai mare parte a răscumpărărilor a fost înregistrată pe segmentul fondurilor de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix, respectiv 66% ♦  Randamentul mediu pe acest segment de investiţii a fost de 0,96% în 2018, faţă de 1,52% în 2017, potrivit calculelor ZF ♦ Dobânzile bancare în creştere, determinate şi de majorarea dobânzii-cheie a BNR, şi creşterea apetitului pentru consum au fost principalele motive pentru răscumpărări.

Românii au retras 3,5 miliarde de lei din fondurile deschise locale în 2018, primele ieşiri din astfel de instrumente de investiţii financiare în ultimii zece ani, în principal ca urmare a creşterii rapide a ratei dobânzilor din prima parte a anului, dar şi ca urmare a creşterii apetitului pentru consum.