Fed anunţă că dobânzile la dolari nu vor mai creşte, dar noua obsesie a investitorilor este „înăsprirea cantitativă“ (QT) a politicii monetare americane

Autor: Catalina Apostoiu 31.01.2019

Temerile privind QT s-au intensificat în decembrie, când, pe fondul unor oscilaţii puternice ale pieţelor de acţiuni, preşedintele Fed, Jerome H. Powell, a vorbit despre şanse reduse ca Fed-ul să-şi schimbe abordarea privind achiziţiile, descrise ca fiind „pe pilot automat“.



Tema fierbinte de discuţie a momentului în rândul investitorilor nu este China, nici impactul blocajului guvernamental din SUA, ci planul băncii centrale americane de a-şi reduce stocul de obligaţiuni achiziţionate în timpul şi după Marea Recesiune, scrie The New York Times.

În ultimele luni, modul în care Fed-ul manageriază economia a constituit probabil cea mai importantă preocupare a investitorilor. Acum însă, focusul s-a schimbat asupra a ceea ce banca centrală va face cu un alt instrument utilizat anterior pentru impulsionarea creşterii economice.

Acum, întrebarea este cât de mult şi cât de rapid îşi va reduce Fed-ul stocul de obligaţiuni cumpărate. De anul trecut, Fed-ul a redus acest stoc cu până la 50 miliarde de dolari pe lună. Investitorii indică din ce în ce mai frecvent această tendinţă pentru a explica performanţele slabe ale practic tuturor investiţiilor din 2018.

Investitorii i-au dat acestei tendinţe chiar şi o denumire: înăsprirea cantitativă, sau QT. QT echivalează cu o eliminare treptată a politicilor adoptate împotriva crizei. În timpul crizei, Fed-ul a avut nevoie să împingă în jos dobânzile pe termen mai lung. În condiţiile în care dobânzile pe termen scurt se situau la cele mai scăzute niveluri posibil, banca centrală a căutat noi instrumente. Aşa s-a născut relaxarea cantitativă, sau QE, însemnând achiziţii de obligaţiuni.

A funcţionat această politică? Investitorii şi strategii sunt de acord că achiziţiile au ajutat la împingerea unor dobânzi cheie la cele mai scăzute niveluri dintr-o generaţie. Astfel, creditele au devenit ceva mai accesibile şi au oferit o oarecare susţinere economiei fragile.

Un deceniu mai târziu, economia este într-o formă mult mai bună. Pentru Fed, acest lucru înseamnă că a venit momentul să înlăture o parte din instrumentele de susţinere a economiei. Anul trecut, portofoliul de obligaţiuni al băncii a scăzut cu peste 340 mld $, cea mai puternică reducere de la criză.

În paralel, pieţele financiare au suferit anul trecut. De fapt, a fost prima dată în ultimele decenii când practic toate categoriile importante de investiţii au suferit simultan.

Temerile privind QT s-au intensificat în decembrie, când pe fondul unor oscilaţii puternice ale pieţelor de acţiuni, preşedintele Fed Jerome H. Powell a vorbit despre şanse reduse ca Fed-ul să-şi schimbe abordarea privind achiziţiile, descrise ca fiind „pe pilot automat“. Piaţa de acţiuni a scăzut cu 6% după această declaraţie. QT nu este în totalitate de vină pentru carnagiul din 2018, economiştii din interiorul şi afara Fed susţinând că impactul a fost probabil relativ redus anul trecut, însă investitorii au salutat cu entuziasm mesajul recent al Fed că banca şi-ar putea schimba planurile privind reducerea deţinerilor de obligaţiuni.

„Orice conversaţie despre bilanţul Fed ce nu conţine cuvântul autopilot este benefică“, arată Scott Wren, de la Wells Fargo Investment Institute.