Care sunt planurile unuia dintre cei mai puternici CEO din petrol pentru a creşte pe o piaţă de 10 mld. euro? Aflaţi la ZF Power Summit 2019

Autor: Roxana Petrescu 04.02.2019

Pentru prima dată, comerţul cu car­buranţi a spart pragul de 10 mld.  euro, datorită creşterilor de preţ în con­textul în care pe finalul anului trecut vo­lu­mele au fost în scădere. Când maşinile electrice sau hibride sunt cel mai fierbinte subiect al pieţei auto, ce anume intră pe agenda miliardarilor din petrol?

Camelia Ene, CEO & country manager MOL România, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa petrolieră locală, vine la ZF Power Summit pentru a discuta despre tendinţele unui sector care „învârte“ roţile României.

Ce a determinat scăderea barilului de petrol şi care sunt pariurile pe preţ ale celor mai mari jucători? Ce calcule ar trebui să îşi facă România privind promovarea combustibililor alternativi când bugetul său e dependent de accizele la carburanţi? Câte staţii electrice vor fi în România până la finalul anului? Dar în cinci ani? Dacă volumele de carburanţi scad, care este planul B al marilor companii petroliere? Acestea vor fi doar câteva dintre temele pe care le vom dezbate în cadrul ZF Power Summit.

 MOL România a continuat extinderea din zona de retail anul trecut, astfel că firma a terminat primele nouă luni din 2018 cu 217 benzinării, potrivit informaţiilor pre­zen­tate de grup, faţă de cele 210 pe care le avea la finalul celui de-al treilea tri­mestru din 2017.

Aceasta este de altfel cea mai puternică extindere dintre toate ţările în care MOL este prezent pe zona de retail, grupul ungar având în total 1.895 de benzinării. În prezent însă, MOL a ajuns în România la o reţea de 218 staţii, potrivit celor mai recente informaţii furni­zate de companie. Compania a ter­minat 2017 cu un business de peste 5,4 mld. lei (circa 1,2 mld. euro) şi un profit net de 183 mil. lei (40 de mil. euro), fiind una dintre firmele care compun „careul de aşi“ al pieţei petroliere.

Camelia Ene, CEO-ul MOL România, a acceptat invitaţia ZF la dez­­batere, fiind unul dintre speake­rii celei de-a opta ediţii a ZF Power Summit. Conferinţa, care s-a trans­for­mat într-o referinţă pentru piaţa energiei prin calibrul invitaţilor săi şi prin calitatea dezbaterilor, va avea loc anul acesta în perioada 19-20 februarie la hotelul Radisson Blu, sala Atlas, Bucuresti.

Accesaţi www.zf.ro/conferinte pentru a vedea lista completă a speakerilor, dar şi agenda ZF Power Summit 2019 pe pagina dedicată evenimentului.