OMV Petrom taie bugetul de investiţii pentru anul acesta cu 14%: Instabilitatea din reglementare ne-a determinat să revizuim planurile. Producţia de petrol şi gaze scade cu 5%

Autor: Roxana Petrescu 06.02.2019
OMV Petrom, unicul producător local de petrol şi gaze, anunţă un buget de investiţii de 3,7 miliarde de lei pentru anul acesta, în scădere cu 14% faţă de cele 4,3 miliarde de lei din 2018, schimbările fiscale fiind principala cauză.

"Instabilitatea recentă privind mediul de reglementare ne-a determinat să ne revizuim planurile de investiţii de creştere, în timp ce căutăm claritate în legatură cu climatul investiţional din România. Planificăm investiţii de circa 3,7 mld lei pentru  2019,  în  principal  în  Upstream (explorare şi producţie)", se arată în raportul anual al companiei.
Ca şi consecinţă, OMV Petrom estimează o scădere a producţiei de petrol şi gaze, ceea ce pentru România poate însemna o escaladare a importurilor.