Electrica anunţă noi membri în CA: Nicolae Havrileţ, fostul şef al ANRE şi Dragoş Andrei, fost consilier în guvernele Năstase şi Ponta, au intrat în boardul companiei

Autor: Cristina Bellu 07.02.2019

Acţionarii Electrica (EL), cel mai mare distribuitor de energie electrică din România, i-au ales pe Radu Mircea Florescu, Dragoş Andrei şi Nicolae Havrileţ, membri în Consiliul de Administraţie al companiei, cele trei poziţii devenind vacante în urma renunţării la mandat a administratorilor  Arielle Marie Malard de Rothschild, Willem Jan Antoon Henri Schoeber şi Elena Doina Dascălu.