Pe 11 februarie 2019, Comnord Bucureşti, compania dezvoltatorului imobiliar Sorin Creţeanu, dispare de la Bursă după două decenii de tranzacţionare

Autor: Liviu Popescu 08.02.2019

Comnord Bucureşti (COSC), companie care se ocupă cu lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, va fi retrasă de la tranzacţionare din 11 februarie 2019 ca urmare a delistării acesteia din partea acţionarului unic, Sorin Creţeanu. Compania a fost suspendată de la tranzacţionare la Bucureşti în octombrie 2018 la o valoare de piaţă de 99,2 milioane de lei după o ofertă de preluare din partea omului de afaceri Sorin Creţeanu.