Cei mai norocoşi angajaţi: Salariile brute ale dezvoltatorilor software au crescut cu 60% într-un an, iar cele ale muncitorilor calificaţi cu 53%

Autor: Adelina Mihai 11.02.2019

Un software developer cu o experienţă profesională cuprinsă între 1 şi 3 ani a câştigat în 2018 cu 60% mai mult decât în anul anterior, pe fondul transferului de contribuţii de la angajator la angajat, dar şi ca urmare a creşterilor ofertelor salariale din partea angajatorilor, arată rezultatele studiului salarial Mercer.

Transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, creşterea salariului minim pe economie, precum şi competiţia companiilor pentru candidaţi au condus la creşteri salariale semnificative pentru unele categorii de angajaţi.