Mugur Isărescu: Se doreşte „ruperea” taxei pe activele băncilor de indicele ROBOR

Autor: Alina Botezatu 11.02.2019

Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), a declarat, luni, că se intenţiile sunt ca taxa pe activele financiare ale băncilor să fie „ruptă” de legătura cu indicele ROBOR.

Isărescu a menţionat, luni, la prezentarea „Raportului asupra inflaţiei”, ediţia februarie 2019, că se doreşte „ruperea în totalitate a taxei (n.red. - pe activele băncilor) de indicele ROBOR, care are alte scopuri”.

Guvernatorul BNR a mai spus, că BNR şi reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice (MFP) au format un grup de lucru la Comitetul Naţional de Supraveghere Macroprudenţială (CNSM), pentru a discuta despre taxa pe activele băncilor, „ca să nu se mai interfereze domnul Vâlcov”, consilierul pe probleme economice al premierului Viorica Dăncilă.