Deputatul Alexandru Andrei a demisionat din PSD şi acuză trădări şi jocuri „la două capete”

Ziarul Financiar 11.02.2019

Deputatul Alexandru Andrei a demisionat, luni, din PSD, acuzând politica dominată ”de interese personale şi de grup, de trădări şi jocuri <la două capete>” a conducerii organizaţiei partidului din Giurgiu. El a precizat că va rămâne deputat neafiliat.

”Astăzi (luni - n.r.), 11 februarie, am anunţat oficial conducerii Camerei Deputaţilor decizia de a părăsi grupul parlamentar PSD, devenind, astfel, deputat neafiliat. Nu a fost deloc o decizie uşoară, însă a fost o decizie necesară, dictată de cursul pe care l-a luat, în ultimii doi ani, politica dusă de PSD Giurgiu.O politică dominată de interese personale şi de grup - în detrimentul celor ale alegătorilor -, de trădări şi jocuri <la două capete>, de marginalizare a celor care nu erau de acord cu direcţia în care se îndrepta PSD Giurgiu… În aceste condiţii, am decis că este timpul să mă ”rup” de acest tip de politică, pe care nu o voi accepta niciodată şi să rămân deputat neafiliat, urmărind, în toată activitatea mea de parlamentar, să apăr interesele alegătorilor giurgiuveni”, a scris pe Facebook deputatul Alexandru Andrei.