Daniel Gross, Penny Market: Deschidem 20-25 de magazine în 2019 şi pregătim al patrulea depozit, în zona Olteniei

Autor: Cristina Roşca 12.02.2019

Discounterul german Penny Market va paria în acest an în extinderea reţelei de magazine cu 20-25 de unităţi, pregătind totodată o nouă investiţie majoră în sectorul logistic, în zona Olteniei. 

Retailerul va fi primul din România care va avea un depozit în această zonă. „În 2019, vom continua expansiunea locală cu un număr de 20 - 25 de magazine în format Future Store, dar începem pregătirile şi pentru cel de-al 4-lea centru logistic în regiunea Oltenia planificat pentru deschidere în următorii 2-3 ani“, Daniel Gross (foto) directorul general al Rewe România, compania care operează reţeaua de magazine Penny Market. 

Discounterul german are în România trei depozite în proprietate în care a investit din estimările ZF peste 60 mil. euro şi se pregăteşte de cel de-al patrulea centru logistic. În ceea ce priveşte reţeaua de magazine, planul companiei vizează atingerea pragului de 400 de magazine până în 2025.