Momente de panică: Cinci răniţi după ce un avion de pasageri a fost afectat de turbulenţe

Autor: Mihai Draghici 13.02.2019

Cel puţin cinci pasageri au fost răniţi după ce un avion care efectua o cursă între Franţa şi Israel a fost afectat de turbulenţe, afirmă surse citate de presa israeliană.

Incidentul aerian a avut loc miercuri după-amiază, fiind afectat un avion al companiei olandeze Transavia. Aeronava a aterizat în siguranţă pe Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, informează cotidianul Times of Israel şi site-ul Ynetnews.com.

Cinci persoane au fost rănite după ce a aeronava a trecut printr-o zonă cu turbulenţe, a confirmat Autoritatea aeronautică din Israel.

Răniţii au fost preluaţi de echipaje ale ambulanţei.