Antreprenori locali. Oana Stan a ajuns cu brandul de cosmetice Techir la afaceri de 145.000 euro, produsele fiind realizate într-o fabrică din România cu nouă angajaţi

Autor: Georgiana Mihalache 14.02.2019

Brandul Techir, creat de antreprenoarea Oana Stan, sub care sunt produse cosmetice care valorifică resursele naturale din zona Techirghiol (judeţul Constanţa), îşi va mări portofoliul de produse anul acesta, în 2018 ajungând la vânzări de circa 145.000 euro, plus 30%. La cinci ani de la înfiinţarea Techir, antreprenoarea se uită şi spre pieţele externe pentru a trimite produsele „made in Romania”.

„Ne-am concentrat mult pe vânzările directe şi la târguri, unde am vrut să ne apropiem cât mai mult de consumatori şi să le aflăm nevoile. În 2019 umează să scoatem şi mai multe produse, creştem portofoliul pe gama cosmetică cu creme cu formule noi şi ne concentrăm pe produsele de sezon, cum ar fi gama de vară cu ulei bronzant, săpun reparator pe iarnă, iar în primăvară cu săpunuri mărţişor”, a spus Oana Stan pentru ZF.