Konux, un start-up german în care cofondator este un român, Vlad Lata, a atras o finanţare de 13 mil. dolari de la un grup de investitori printre care şi Alibaba

Autor: Adrian Seceleanu 14.02.2019

Konux, un start-up german specializat în dezvoltarea de soluţii de tip Internet of Things (IoT) cu aplicabilitate în industria feroviară, care are un centru de dezvoltare în Cluj, a obţinut o finanţare de 13 mil. de dolari de la un grup de investitori care include grupul chinezesc Alibaba, conform unui anunţ al companiei.

Cu o finanţare totală de 33 mil. dolari, Konux îşi poate extinde portofoliul de produse şi accelera expansiunea internaţională, a comentat anunţul Vlad Lata, vicepreşedinte şi cofondator al companiei germane.

Lata, care a urmat liceul de matematică-informatică din Mediaş, iar începând cu anul 2009 a studiat în Germania şi SUA, a contribuit la înfiinţarea companiei în München, în anul 2014.