Romcarbon Buzău, afaceri de 200 mil. lei şi datorii de 118 mil. lei în 2018

Autor: Tibi Oprea 14.02.2019

Romcarbon Buzău (ROCE), societate cu o capitalizare de 17,6 mil. lei, a încheiat 2018 cu afaceri totale de 200 mil. lei, în creştere cu 1% faţă de 2017, şi datorii totale de 118 mil. lei, în scădere cu 13,7% faţă de acceaşi perioadă a lui 2017, potrivit raportului financiar anual preliminar al emitentului.

Veniturile totale ale companiei au crescut în 2018 cu 5%, la 225 mil. lei, iar cheltuielile totale au crescut cu 6%, la 220,7 mil. lei. Astfel că profitul net rezultat în 2018 a fost de 4,5 mil. lei, mai mic cu 7% faţă de 2017. Capitalul social al Romcarbon a fost anul trecut de 26,4 mil. lei.

La 31 decembrie 2018, Romcarbon, care a avut 924 de angajaţi anul trecut, deţinea acţiuni la alte companii în valoare de 25,6 mil. lei. EBITDA companiei era la finalul lui 2018 de 14,7 mil. lei.