Cele mai mari 50 de despăgubiri plătite de asigurători companiilor în baza poliţelor property în 2018 au însumat 75 mil. lei

Autor: Anelis Baciu 15.02.2019

Incendiul, principalul risc care a dus la activarea poliţelor property pentru companii anul trecut.

Asigurătorii au plătit anul trecut clienţilor companii în contul celor mai mari 50 de daune acoperite de poliţele property aproximativ 75 milioane de lei, iar circa două treimi din această sumă (46,5 mil. lei) au mers pentru plata despăgubirilor produse de incendiu, arată datele UNSAR - asociaţia profesională a companiilor de asigurări.