Studiu Deloitte: Incertitudinea este prea mare în România pentru asumarea de riscuri suplimentare în afaceri

Ziarul Financiar 15.02.2019

Majoritatea directorilor financiari din România (66%) consideră că mediul de afaceri este supus unui grad ridicat de incertitudine în 2019, iar 9 din 10 consideră că asumarea unor riscuri suplimentare în afaceri nu este dezirabilă în această perioadă, procente care depăşesc nivelul înregistrat la nivel regional, potrivit unui studiu realizat de Deloitte.

Managerii români sunt mai pesimişti decât omologii lor din Europa Centrală, în condiţiile în care la nivel regional doar 35% dintre directorii financiari percep un grad ridicat sau foarte ridicat de incertitudine fiscală.