ANAF a schimbat regulile: Ce trebuie să ştie cei care stau în chirie sau închiriază

Autor: Alexandru Nanu 15.02.2019

În această săptămână a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul ANAF nr. 114/2019 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de locaţiune, precum şi a modelului şi conţinutului formularului "Cerere de înregistrare a contractelor de locaţiune".

Astfel, de acum, există o procedură nouă pentru cei care închiriază o proprietate şi declară la organul fiscal contractul de închiriere fizic sau online. Noua procedură le permite contribuabililor, inclusiv, înregistrarea online a respectivului contract.