Surpriză majoră în fotbal: Prinţul saudit Mohammad bin Salman Al Saud ar putea cumpăra echipa Manchester United

Autor: Mihaela Măncilă 16.02.2019

Clubul de pe Old Trafford, Manchester United, ar putea avea patroni noi. Publicaţia din Anglia, The Sun, scrie că prinţul saudit Mohammad bin Salman Al Saud este interesat de formaţia din Premier League şi este gata să plătească 4,3 miliarde de euro pe United. 

Familia din Arabia Saudită, cu o avere estimată în jurul a 966 de miliarde euro, speră ca patronii echipei, familia Glazer, să dorească să vândă clubul. Mohammed bin Salman bin Abdulaziz Al Saud (33 de ani) este fiul Regelui Salman, şeful statului Saudit.

Potrivit aceleiaşi surse, apropiaţii patronilor americani spun că aceştia nu s-au gândit în niciun moment să lase echipa din United, dar oferta venită este una colosală. Având în vedere că familia Glazer a cumpărat echipă în urmă cu 14 ani cu 900 de milioane de euro, iar dacă ar vinde-o, câştigând suma anunţată de presă, aceasta ar avea un profit de 2,5 miliarde de euro.

Dacă se va face afacerea, Manchester United va deveni al doilea club de top din Anglia cu patron arab. Manchester City, campioană în 1937, 1968, 2012, 2014 şi 2018 este deţinut din 2008 de către Mansour bin Zayed Al Nahyan, din Emiratele Arabe Unite.

Potrivit presei britanice, Mohammad bin Salman a intrat pe fir încă din octombrie 2018. Suma vehiculată nu este bătută în cuie. Aceasta ar putea să crească în cazul în care formaţia lui Ole Solskjaer va continua parcursul impresionant în campionat până la finalul sezonului.