Finanţe personale. Romgaz ar putea plăti dividende cu un randament de 13,5% din profitul pe 2018 şi din rezerve

Autor: Liviu Popescu 18.02.2019

Producătorul de gaze naturale Romgaz (SNG) ar putea livra investitorilor anul acesta un dividend brut de 4,2 lei pe acţiune, echivalentul unui randament de 13,5% la preţurile curente de tranzacţionare, distribuit atât din profitul net pe 2018, cât şi din rezervele companiei, potrivit calculelor ZF făcute pe baza rezultatelor preliminare şi pe baza afirmaţiilor directorului economic.

Statul român, în calitate de acţionar majoritar, şi-a fundamentat bugetul pe 2019 prin intenţia de a cere din nou aproape integral profiturile companiilor din subordine, iar prin Ordonanţa 114 companiile de stat sunt de asemenea solicitate să distribuie 35% din sumele din rezerve care nu sunt angajate ca investiţii.

„Articolul 43 din Ordonanţa 114 menţionează faptul că societăţile trebuie să distribuie 35% din sumele aflate la alte rezerve, care nu sunt angajate ca investiţii. Estimarea preliminară pentru această sumă este de 360 milioane de lei”, spune Andrei Bobar, director economic al companiei, care menţionează că suma este cea cerută prin OUG, şi nu cea totală.