Opinie Cristian Hostiuc, ZF: De ce închiderea unor fabrici care plăteau salarii de 1.500 – 1.700 de lei pe lună net poate fi şi o veste bună pentru România. Ar fi o problemă dacă Dacia sau Continental, care plătesc 4.700 de lei net, şi-ar închide fabricile

Autor: Cristian Hostiuc 17.02.2019

Doi investitori străini au anunţat că îşi închid câteva fabrici din România: Hanes Global Supply Chain, producător de lenjerie intimă, închide operaţiunile din Arad, unde avea 1.000 de oameni şi afaceri de 200 de milioane de lei şi grupul elveţian Rieker, al treilea producător de pantofi din România, închide fabricile din Lugoj, cu aproape 700 de angajaţi şi afaceri de 300 de milioane de lei.

Cum explică HanesBrands închiderea fabricii de la Curtici, cu aproape 300 de angajaţi: Salariile ajunseseră prea mari, fabrica nu mai era competitivă, aşa că mutăm producţia în Vietnam

A doua lovitură pentru producţia de haine şi pantofi. Elveţienii de la Rieker, al treilea mare producător de pantofi din România, închid cele două fabrici din Lugoj

Cei doi investitori spun că salariile din România au crescut prea mult – 1.600-1.700 (320-360 de euro) de lei net este prea mult, muncitorii din Vietnam, Ucraina, Muntenegru sunt mai ieftini acum; nu mai găsesc muncitori în România, în proximitatea fabricilor; presiunea pe salarii creşte continuu pentru că şomajul este foarte mic şi toate companiile caută muncitori pentru că au de lucru; infrastructura este rămasă mult în urmă, ceea ce contează în constul de transport; productivitatea angajaţilor din România nu ţine pasul cu creşterea salariilor.

De peste 20 de ani, principalul atu al României pentru atragerea investiţiilor a fost acela că suntem o ţară cu o forţă de muncă bine calificată şi ieftină din punct de vedere al salariilor.

Întâi am fost croitorii Europei, iar după ce grupul francez Renault a relansat Dacia, atrăgând fabrici de componente auto, am ajuns o ţară foarte bună pentru cei care fac componente auto.

Venită din comunism, cu o forţă de muncă industrială, care ştie ce înseamnă să se scoale la 6 dimineaţa şi să intre în primul schimb la ora 7 (grecii până la ora 9 nici nu se dau jos din pat, de exemplu), România a fost şi este o destinaţie bună pentru investiţiile în producţie, unde se face produsul primar sau componenta lui şi unde salariile sunt cele mai mici.

La polul opus, cele mai mari salarii sunt în vânzări, marketing, financiar, cercetare-dezvoltare, management, poziţii care au rămas în ţările de origine.

Şi acum îmi amintesc o declaraţie a lui Dan Şucu, care a spus acum câţiva ani că una dintre deciziile “proaste” a fost să aibă producţie în România, când ar fi putut să facă produsul în China mai ieftin, iar brandingul, vânzările, marketingul să fie în România.

Dacă România îşi propune (să vedem cine face acest plan din punct de vedere politic) să-şi dubleze PIB-ul în următorul deceniu de la 200 de miliarde de euro la 400 de miliarde de euro, acest lucru nu se poate realiza cu salariile actuale: 1.200 de lei salariul minim (250 de euro) şi 2.800 de lei salariul mediu net (aproape 600de euro).

România are o şansă unică să facă în următorul deceniu cel mai mare salt economic din istorie: dublarea PIB, dublarea salariilor, un milion de antreprenori

Creşterea salariului minim de la 540 de lei în 2012, la 1.200 de lei net acum, a fost cea mai bună decizie economică luată de PSD de când a revenit la guvernare.

Creşterea salariului minim a forţat economia, a forţat companiile să găsească soluţii interne pentru a acoperi aceste majorări, iar rezultatul nu a fost prost deloc, aşa cum estimau analiştii, ci dimpotrivă: s-au creat 500.000 de locuri de muncă în plus, iar comenzile actuale ale companiilor ar mai putea înghiţi încă 500.000 de oameni, dacă ar avea de unde să-i găsească.

Şantierul naval Vard din Tulcea a fost nevoit să aducă vietnamezi, pe care să-i plătească cu 520 de euro, pentru că nu mai găseau muncitori români.

Ce ironie, fabricile de confecţii pleacă din România în Vietnam, unde salariile sunt mai mici, iar companiile din România aduc muncitori din Vietnam, pe care îi plătesc cu dublul salariului minim din România.

În mod cert, creşterea salariilor şi presiunea de pe piaţa forţei de muncă va scoate de pe piaţă fabrici şi businessuri care se bazează pe salarii mici, ca principal atu al afacerii.

Însă acest lucru va elibera o forţă de muncă care ar putea fi absorbită în alte domenii, unde salariile sunt mai mari şi unde există o valoare adăugată mai mare.

Dedeman are un salariu mediu net de 2.900 de lei, de exemplu, iar Continental Automotive din Timişoara, aproape de Lugoj, oferă 4.700 de lei salariu mediu net. Bineînţeles că un asemenea salariu de 1.000 de euro net pe lună implică şi cunoştinţe mult mai ridicate.

Bineînţeles că nu poţi să treci de la maşina de cusut cu 1.700 de lei net pe lună, la 10.000 de lei net pe lună, cât este salariul mediu la Microsoft sau 7.000 de lei net pe lună, cât este media la Oracle.

Pentru următorii 10 ani, pariul României ar trebui să fie ca salariul minim să ajungă la 3.000 de lei net, iar salariul mediu la 4.000 de lei net.

În euro, la un curs de 5,5 lei pentru un euro peste 10 ani, salariul minim ar fi de 550 de euro, iar salariul mediu ar fi de 750 de euro.

Pentru România ar fi o problemă dacă Renault, care plăteşte 4.700 de lei salariul mediu net la Dacia, ar da jumătate din oameni afară, din cei 14.000 de angajaţi, sau dacă grupul Continental, cu peste 10.000 de angajaţi şi un salariu mediu net cuprins între 4.000 şi 4.700 de lei net, ar închide operaţiunile din România.

Odată cu creşterea speranţei de viaţă, odată cu creşterea puterii de cumpărare, odată cu incidenţa mai mare a salariaţilor la bolile secolului XXI, vor apărea mii şi zeci de mii de joburi în sectorul medical şi de îngrijire, unde salariile vor fi extrem de mari, asta ca un exemplu.