Aplicaţia zilei: Send Anywhere (File Transfer)

Autor: Ioana Nita 19.02.2019

Nume: Send Anywhere (File Transfer)

Platformă soft: Google Android

Preţ: Gratis

Dezvoltator: Estmob Inc.

Funcţionalitate: aplicaţia le permite utilizatorilor să transfere cu uşurinţă orice tip de fişier - poze, muzică, clipuri video sau documente - de pe un dispozitiv pe altul - telefon-telefon sau telefon-PC - fără să altereze dimensiunea originală a acestuia. Pentru a trimite fişierele, utilizatorii nu au nevoie de conexiune la internet, acestea fiind transferate prin Wi-Fi Direct. Transferul este criptat, pentru primirea fişierelor fiind nevoie de un cod format din 6 cifre. Aplicaţia este utilă pentru transferul unor fişiere de mari dimensiuni, linkul putând fi distribuit către mai multe persoane simultan.