ZF Live. O antreprenoare a făcut o cafenea cu 50.000 de euro: Orice loc nou care merge în direcţia cafelei de specialitate înseamnă educarea către un gust mai bun

Autor: Alina-Elena Vasiliu 20.02.2019

Aniela Nica, o antreprenoare din Bucureşti, absolventă de Psihologie, a investit 50.000 de euro într-o cafenea în apropierea Pieţei Romane, sub numele UrBarn. Conceptul localului urmăreşte reproducerea peisajului de la ţară, dar într-o manieră metropolitană.

„Cred că orice loc nou care merge în direcţia cafelei de specialitate sau măcar a cafelei cu un termen mai redus de valabilitate înseamnă o educare a propriei persoane către un gust şi o calitate mai bune”, spune Aniela Nica.

Planul de a deschide o cafenea exista din urmă cu patru ani, însă a durat aproximativ un an şi jumătate pentru găsirea spaţiului potrivit, a furnizorului de cafea de specialitate, pentru amenajare.

Cafeaua de specialitate este elementul central al meniului, la care se adaugă şi câteva deserturi – precum chec şi biscuiţi de casă, compot sau dulceaţă, dar şi ceaiuri, cacao cu lapte şi vinuri. Preţurile pornesc de la patru lei şi ajung la 90 de lei pentru o sticlă de prosecco.

„UrBarn este hambarul urban (de la «urban barn» - engl.) de la Piaţa Romană, prin cumulul de elemente tradiţionale ca origine şi tendinţele urbanizate în ceea ce priveşte meniul. Am reprodus în designul interior gardul de tablă, banca de la poartă, leagănul din gutuiul bătrân, mesele din lemn vechi şi natura abundentă din grădină”, povesteşte Aniela Nica.

Spaţiul în care funcţionează cafeneaua este închiriat, iar businessul este operat prin compania Caffeinated SRL. Cafeneaua a fost deschisă pe 18 octombrie anul trecut.

„Clienţii sunt oameni cu venituri peste medie şi cu o pregătire profesională foarte bună. Din ce am observat, cei mai mulţi sunt din sfera agenţiilor de publicitate, a corporaţiilor, arhitecţi şi freelanceri.”

Aniela Nica lucrează de şapte ani în marketing digital şi crowdfunding, lucrând pentru clienţi din Statele Unite ale Americii, iar în prezent este consultant în marketing digital şi social media pentru mai multe branduri româneşti.

„De aceea, UrBarn este o cafenea pentru freelancers şi chiar încurajez foarte mult lucrul din locaţie. Sunt 23 de locuri la mese, unde se poate veni cu laptopul de luni până vineri, unde se pot ţine întâlniri ori rezerva pentru grupuri.”

UrBarn a intrat pe o piaţă locală a cafenelelor puternic fragmentată, dominată de câteva nume internaţionale şi de mai multe afaceri antreprenoriale, cu un număr mai restrâns de unităţi. Aceste businessuri mici au apărut mai degrabă în ultimii ani şi concurează cu reţele internaţionale precum Starbucks, Gloria Jean’s sau McCafe (parte a McDonald’s).